Regele Mihai ultimul CRIMINAL

Actual

Regele Mihai ultimul CRIMINAL DE RAZBOI AL PLANETEI

Ultimul CRIMINAL DE RAZBOI al Terrei este sustinut de Israel, America si de tot occidentul sa ajunga la putere in Romania.

Acesta e sustinut de toata clasa politica FSN venita la putere cu sprijinul regelui Mihai, care instiga poporul roman in decembrie 1989, de la Radio Europa Libera sa iasa in strada sa-l sustina pe Tokes si Ungaria, fiind de asemenea, sustinut de toata masoneria din primarii si din institutiile statului roman, prostituatele VIP si jurnalisti si disidenti-cartite-agenti pentru occident: Stelian Tanase, Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Sorin Iliesiu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana si alti membri GDS si ICR, dar si de numerosi legionari care au uitat ca tatal sau Carol al II-lea a ordonat asasinarea a peste 250 de sefi ai miscarii legionare, in frunte cu Codreanu care au fost spanzurati si arsi cu vitriol pentru ca s-au opus cedarii neconditionate a Bucovinei, Hertei si Basarabiei in 1939, Uniunii Sovietice.

Regele Mihai a fost decorat cu CRUCEA DE FIER de Hitler in 1940, pentru ca sustinea trupele germane la atacarea Uniunii Sovietice, decorat cu ORDINUL VICTORIA de Stalin in 1945, pentru ca sustine trupele sovietice sa atace Germania si decorat cu LEGIUNEA DE MERIT de Truman, America in 1945, pentru ca Romania s-a aliat cu Natiunile Unite-Israel impotriva Germaniei.

 

 

Articol editat din sursa online

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actual
Sindromul prințesei, fenomenul care afectează tot mai mulți copii

Un nou fenomen de numit „sindromul prințesei’, afectează tot mai mulți copii și îi pune pe gânduri pe psihologi și pediatri. Acest sindrom poate transforma un copil aflat mereu în centrul atenției familiei, într-un tânăr care nu știe să se apere singur, să negocieze ieșirea dintr-un conflict și să privească …

Actual
Țara care își urăște tinerii

Toți termenii de mai sus ar putea descrie cel mai bine mare parte din bula și generația celor ca mine. Noi, cei ce ne dorim mai mult, mai bine, mai normal, mai occidental, cu valori bine stabilite, cu respect, cu dialog, cu proges și cu deschidere. Toți termenii de mai …

Actual
Terapia prin muzică

Meloterapia sau terapia prin muzică este o formă de psihoterapie care utilizează muzica în diferite forme și moduri pentru a îmbunătăți starea de sănătate fizică și mentală a individului. Terapeuții folosesc muzica pentru că este o formă de stimulare senzorială, care are efecte asupra psihicului (relaxare, dezvoltarea și îmbunătățirea unor abilități, exprimarea emoțiilor …